Phone

Design-ul OnePlus Nord a fost dezvăluit pe YouTube

Design-ul OnePlus Nord a fost dezvăluit pe YouTube

OnePlus continuă promovarea și prezentarea modelului Nord într-o manieră neobișnuită. Carl Pei, CEO-ul companiei, a ales să arate pentru prima dată telefonul într-o manieră oficială în cadrul unui podcast video cu MKBHD, unul dintre cei mai cunoscuți YouTuberi de tehnologie.

Astfel, vedem pentru prima dată design-ul final al telefonului OnePlus Nord, dar primim și câteva informații interesante despre procesul de fabricație al său.

Design-ul OnePlus Nord confirmă imaginile de până acum

Carl Pei, a discutat liber despre cum a luat naștere proiectul OnePlus Nord și cum s-au hotărât asupra acestui nou design. Se pare că OnePlus consideră că acum procesoarele de mobil mid-range, precum Snapdragon 765, pot oferi performanța necesară unei experiențe de utilizare de top. Astfel, chiar dacă telefonul face mici concesii din anumite puncte de vedere, utilizatorii vor primi totuși un telefon rapid, comparabil cu modelele OnePlus 8, de exemplu.

Acesta nu a dezvăluit prea multe despre hardware-ul intern, însă a arătat atât partea din față, cât și spatele telefonului. Se pare că design-ul cu decupaj dublu pentru camere și ecran plat, pe care l-am văzut online în trecut, era cel adevărat. De asemenea, pe partea din spate vedem cele patru camere încadrate într-un modul vertical. Modelul OnePlus Nord prezentat de Carl Pei are o carcasă de culoare albastră.

Alături de detalii despre telefon au fost prezentate și câteva informații despre cum este un telefon construit. De exemplu, Pei a spus că design-ul unui telefon trebuie să fie gata cu aproximativ 9 luni înainte de lansare. În cazul OnePlus Nord, compania a modificat design-ul de câteva ori, iar acesta a fost finalizat abia cu 6 luni înainte de lansare. În consecință, debutul acestui model a fost amânat cu o lună.

OnePlus Nord în varianta „prototip” venea însă cu un design mai ciudat. Acesta avea un sistem de trei camere cu o așezare neobișnuită și carcase în culori mai ieșite din comun. Unul avea un spate din sticlă mată, în timp ce alt model avea diverse nuanțe de culoare, împărțită în câteva pătrate. Design-ul final al lui OnePlus Nord este însă mult mai apropiat de cel al modelelor OnePlus tradiționale.

Telefonul nu va avea rezistență la apă

Nu în ultimul rând, Pei a dezvăluit și câteva informații despre costurile de producție ale telefoanelor. De exemplu, integrarea unui modul NFC costă 4$ pentru companie, în timp ce rezistența la apă și praf poate costa până la 15 dolari. Se pare că nu există o companie care oferă obligatoriu certificare IP, însă costurile ridicate se datorează mașinăriilor scumpe folosite pentru testare și procesului mai lent de producție, cât și în salariile angajaților care se ocupă de acest proces.

OnePlus Nord nu va avea rezistență la apă oficială, însă va rezista la picături de apă, un pahar vărsat, va rezista în ploaie sau dacă îl scapi într-o baltă și îl scoți repede.

Astăzi, 15 iulie, telefonul va intra la pre-comandă și va fi disponibil pe site-ul companiei timp de 24 de ore. Aceasta este ultima sesiune de pre-comandă înainte de lansarea oficială, care va avea loc săptămâna viitoare, pe 21 iulie.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Lasă un răspuns

More in:Phone